Se afișează postările cu eticheta presa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta presa. Afișați toate postările

miercuri, 23 aprilie 2008

presa din Cluj

Pe langa faptul ca n-am înţeles niciodată povestea cu "Hristos a înviat" înainte ca măcar, Doamne, iartă-mă!, să fie răstignit(!!), eu sunt curios cât timp după alegeri vor mai apărea ziare de genul ăsta. Care trăiesc şi se înmulţesc ca ciupercile după ploaia electorală, dat fiind faptul că în ultima jumătate de an au apărut nu mai puţin de 5-6 noi publicaţii locale.

Sper să mă înşel şi piaţa de media din Cluj să-şi continue trendul ascendent. Iar business-ul de presă să producă ziarişti talentaţi şi pertinenţi, însă la cum se mişcă treburile, am slabe speranţe.

Însă astăzi, mitul presei de calitate din Cluj a mai primit un croşeu de stânga, unul de dreapta şi un cap zdravăn în gură.

joi, 6 martie 2008

Treburi gratis

"Prin deplasarea în Elveţia a lui Paszkany Arpad, principalul finanţator al liderului Ligii I, CFR-ul sperie comisiile Federaţiei Române de Fotbal şi Ligii Profesioniste de Fotbal.
Aidoma revoluţionarilor ardeleni care băteau drumul până la Viena pentru mijlocirea unor drepturi, „feroviarii” speră să primească din partea lui Joseph Blatter sfaturile şi directivele care să le permită ca la întoarcerea acasă să-i aşeze în poziţie de drepţi pe dâmboviţenii lui Sandu şi Mitică. Doar aşa, crede Paszkany, indivizi de teapa lui Alexandru Tudor îşi vor turna cenuşă-n cap la fiecare gând de furt împotriva CFR-ului. Gândirea e bună, iar primele semne de frică au şi început să apară." [#]

Treburi gratis din ziare gratuite din Cluj. WOW: "aidoma revolutionarilor ardeleni!" sa nu sfarseasca trasi pe roata...

luni, 11 februarie 2008

Ziua de Cluj english

Asta-i ceva nou: Ziua de Cluj în limba engleză. AICI.

LE: şi aici, aici, aici, aici. Şi aici.

luni, 14 ianuarie 2008

Si ce daca?

OK, OK. Evz îşi închide ediţiile locale. Adică Iaşi, Timişoara, Timişoara. Au scris mulţi despre asta. Eu am citit prima oară la Andrei.

Andrei zice că ştie de la Tolo. Şi apoi, astăzi au scris toate cotidianele despre asta.

Dincolo de faptul că era unul dintre cele două-trei publicaţii care merită citite în Cluj, vă daţi seama câtă reclamă s-a făcut complet gratis Evenimentului Zilei, zilele astea?

Oamenii l-au cumpărat şi doar din curiozitate, să vadă oare chiar a murit ediţia de Transilvania/Vest/Moldova.

sâmbătă, 15 decembrie 2007

Cat costa un reporter de Cluj?

Se pare că, în viziunea retailerilor din Cluj, undeva între 140 RON (New Yorker) şi un iPod (Iulius Mall).

Problema nu este dacă au luat cadourile, pentru că dacă sunt jurnalişti adevăraţi îşi fac treaba pentru care sunt plătiţi. Adică ştiri. Că doar trebuie să vândă ziarul! Şi o ştire e bună sau rea în funcţie de cât de bine vinde. Şi ştirea vinde sau nu şi dacă cel care o scrie e moral/înalt/blond/caucazian sau nu. Pur şi simplu ea vinde dacă-mi place mie. Care habar nu am că autorul ei a luat sau nu.

Chestiunea este cum şi-au bugetat magazinele de mai sus cadourile? La ce capitol în buget s-au încadrat? :)

miercuri, 31 octombrie 2007

Gata, ne mutam cu totul pe online!

Nu pot decât să salut startul pe online al citynews.ro. Arată foarte bine. Din partea mea, singura problemă este ca au pus icoana de rss în josul paginii. Mai poţi să te abonezi la rss-ul lor şi printr-un click pe undeva prin dreapta sus, intr-un soi de secţiune "META". Dar e prea ascuns acolo. Designul e curat, destul de aerisit şi user friendly. Au codul trafic.ro inserat, dar încă e aşa fresh că nu l-au activat. Trebuie să apreciez content video propriu şi, mai mult, video player propriu. Parcă e nasol să fii evz sau hotnews şi să ai clipuleţe de pe youtube. Dar asta e părerea mea.

Cei care l-au dezvoltat au făcut o treabă foarte bună. Poate deveni o poveste de succes, poate nu chiar la nivel naţional, aşa cum vrea unul dintre cei care a dezvoltat conceptul, dar va deveni cu siguranţă o poveste de succes.

Nu pot să-mi explic alegerea televizorului ca element pentru logo. Însă s-au gîndit, probabil, că TV-ul e asociat automat cu ştirile, sau cu diseminarea de informaţii. La o primă vedere, logo-ul luat ca element separat, individual, te duce cu gândul la un braintv sau un trilulilu.

N-am avut răbdare să răsfoiesc chiar toate secţiunile, dar la nivel de conţinut pare OK. Îmi place că se vrea şi interactiv prin secţiuni de genul "ai o ştire?" sau "subiectul cititorilor".

Mai sunt aşteptaţi pe online Rareş Bogdan şi Tavi Hoandră, care sunt în beta deocamdată. Şi ambii la Ziua de Cluj.

luni, 29 octombrie 2007

Informatia Cluj

S-a lansat Informaţia Cluj. Au scris mulţi despre asta. Inclusiv Andrei. Păreri pertinente şi argumentate. Dacă e aşa cum spune Mihai Prodan, că e gratuit şi fără mondenităţi, nu-i prevăd un viitor prea lung. Cel puţin pe print.

Pe online poate fi o poveste de succes. Poate dacă ar mai schimba layout-ul care pare puţin neşlefuit. Adică fără grijă pentru detalii, pentru că tabelele/chenarele alea drepte nu prea aduc a 2.0. Decât un banner obsesiv în patru locaţii, mai bine unul gen leaderboard. Şi atât. Sau măcar schimbaţi modulul pe verticală şi plasaţi-l altundeva. Plus pentru RSS şi minus pentru că n-are sitemap.

Până una, alta vă puteţi da puţin cu barca prin casa lor aici şi aici.

sâmbătă, 20 octombrie 2007

Comparatie
















foto: evz.
Ştiu că e o comparaţie stupidă.

Full story, aici.

vineri, 10 august 2007

Presedintele si limba

De fapt limbile.

Prima cu limba română: "Limba română ar trebui predată ca o limbă străină". De parcă nu e de ajuns că vin destui secui din Covasna sau Harghita, unde nici măcar bibliotecă în limba română nu mai există, şi nu ştiu să spună MĂ NUMESC X, când se înscriu în facultate. Dar sunt cetăţeni români!

A doua cu limba analiştilor comentatori/jurnalişti care îi iau finului Turcan pâinea de la gură. Păi de ce naiba îl mai plăteşte Băsescu pe fostul strateg guvernamental-şef din banii mei de contribuabil, dacă are turma de analişti expuşi în plinătatea limbii pe TV. ANALiştii de genul Avramescu.

Pe bune: dacă omul ăsta nu ia bani pentru prostituţie intelectuală (după cum spune chiar el, că o face din convingere!) atunci e tăntălău rău. Ar face o avere!

joi, 5 iulie 2007

Adio...

Astazi sunt foarte suparata pe toata presa din Romania, atat audio-video cat si cea scrisa. De vre-o saptamana, Elena Basescu si Andrei Hrebenciuc tin prima pagina a tabloidelor din tara. Dar de ieri au innebunit cu totii. Aseara la Antena 3 subiectul era tratat cu cea mai mare seriozitate de catre invitatii domnului Gadea (Stan, Cristoiu, Ciutacu), oameni de presa care se considera formatori de opinie. Si discutau domnule de iti era mai mare groaza sa ii asculti. Gadea, intr-un exces de zel zice ca el s-ar fi simtit oarecum prost daca viitorul lui socru ar fi zis ca nu-l vrea de ginere. Si ce domn'le? Tre sa faci din asta subiect de emisiune politica? Adica daca tata meu ar fi celebru personaj politic, si tatal sotului meu ar fi la fel de celebru personaj politic, dar care nu-l suporta pe al meu parinte, asta inseamna ca noi nu trebuie sa ne construim un drum in viata ca nu ne lasa , pe langa Libertatea si Clik!(justificat oarecum), domnu' Gadea de la Antena 3 si domnu' Turcescu de la Cotidianul/ Realitatea TV? Ca sa ma enervez si mai tare, azi in Cotidianul, cap de ziar cu aia mici si celebrii. Pe langa asta, domnul Turcescu, care a considerat ca ziarul dansului nu este vandut destul de bine daca nu pune subiectul asta pe prima pagina, ne si intreaba la rubrica "Intrebarea zilei" cam ce parere avem noi despre relatia asta supra-mega-extra interesanta.

Senzationalul OTV-ului era condamnat cu ceva timp in urma in aceleasi emisiuni numite mai sus, la aceleasi posturi de televiziune. Toti acesti domni comentau atuci cu un entuziasm debordant lipsa de etica a domnului Dan Diaconescu si a postului pe care il conduce. Acum stau si fac praf o relatie care poate nu ar fi avut nici o finalitate concreta, intre doi copii care nu poarta decat vina de a fi odrasle de parinti celebri si care intamplator nu se suporta. Nu sunteti cu nimic mai presus domnilor....

Cat despre remarcile domnului presedinte vizavi de relatia celor doi, no comment. In acest moment il apreciez mult mai mult pe Hrebenciuc, desi nu mi-a fost niciodata simpatic, care a ales sa nu se bage. Il condamn insa ca a facut publica relatia asta, pentru ca de la el a plecat. Iar pe Basescu il sfatuiesc sa se preocupe mai putin de viata ficelor sale si mai mult de resabilitatile care ii revin din pozitia sa de presedinte al Romaniei, ca pe una a reusit sa o desparta de barbat. Poate asta mica are mai mult noroc.

vineri, 22 iunie 2007

1 milion de gugu pentru Paris

Vă mai aduceţi aminte de Paris Hilton? Evident că da. Făptura asta gingaşă din spatele gratiilor face ca ratingul să sară de cotele pământeşti, cam pe oriunde ar apărea. La istoria pe care a dezvoltat-o, nici nu-i de mirare. Mai are fata de stat la bulău vreo săptămână, dar iată că cele douăzeci şi ceva de zile smiorcăite prin celulă sunt gata să-i aducă un milion de dolari.

"Today Show", NBC, s-a înţeles cu diva (ce prostii vorbesc!) să acorde în cadrul emisiei alocate emisiunii primul interviu pentru exorbitanta sumă de mai sus.
[via]

Trei săptămâni de închisoare = 1.000.000 USD.

Dar dacă ar fi fost închisă o lună, cât primise iniţial ca pedeapsă, pe cât s-ar fi vândut interviul cu Paris Hilton?

miercuri, 20 iunie 2007

La bordul Air Force One

În timp ce Băăăăseeeeeeeescu, trimisul şi unsul refuză deplasările jurnaliştilor de la ziarele care nu-i cântă la ce-atârnă (detalii la Andrei Crivăţ), în alte părţi (a se citi U.S.A.) un jurnalist este primit în aeronava prezidenţială cu un kit ce cuprinde cele din poza de mai jos şi junk food-ul de rigoare.


[via]
Aboard Air Force One, the press, as well as members of the Secret Service and the presidential staff, find a place-setting waiting for them when they reach their seats. In addition to the menu (today's offerings included an "all-American" cheeseburger and red-skinned potato salad), some stationery is included as well as a list of in-flight entertainment options." —Brooks Kraft
Suntem departe? Sau poate vreţi să spuneţi că presa din Statele Unite îi mănâncă lui Bush din palme numai grăunţe prezidenţiale şi că toate ziarele şi televiziunile lor au redactori şefi "independenţi"- Avrameşti?

Think again!

Constitutia la intelectuali

Liiceanu a anuntat ca intelectuali de marca din toate domeniile, „care si-au propus sa aiba initiative in rezolvarea problemelor urgente din Romania”, vor constitui o comisie care, sub patronajul unei „institutii de excelenta”, va elabora un proiect pentru revizuirea Constitutiei. Proiectul intelectualilor, spune Liiceanu, va intra in concurenta cu proiectele avansate de politicieni sau partide. - EVZ
Constituţia lor se va afla oare sub "înaltul patronaj al Preşedinţiei României"? Preşedinţie care nu poate elabora de una singura un proiect de Constituţie care ulterior să fie supus dezbaterii. Dacă da, atunci să mă scutească.

Poate că Năstase nu e cel mai în măsură să comenteze pe marginea acestui subiect, însă uşor, uşor încep să rezonez şi eu la fel la povestea cu "independentul" Avramescu la TVR (formularea îi aparţine lui Năstase).

Trebuie că recunoştinţa lui Băsescu e nemărginită pentru că are de dat multe posturi, multor "independenţi". Pentru că sunt din ce în ce mai mulţi "independenţi" în ţara Românească.

marți, 19 iunie 2007

Adrian Nastase prinde tupeu

Fostul prim-ministru face un scurt tur al televiziunilor. Dupa Realitatea TV, ieri, urmeaza azi Antena 2, la emisiunea lui Ciutacu.

Ultima perioada l-a adus pe Nastase in atentie prin acuzarea sa intr-un dosar din seria "Matusa Tamara" si prin lansarea ultimei sale carti. Suficient pentru presa, care l-a adoptat pe "Arogant" si a inceput sa ii acorde atentie. Multa lume va sustine ca iesirea la rampa a lui Nastase e o miscare premeditata, sustinuta de problemele pe care Geoana si PSD-ul le au in aceasta perioada. A se avea in vedere conflictul dintre Vanghelie si Dancu, pe care presedintele partidului l-a gestionat slab.

Mai crede cineva ca Nastase poate reveni in prim-planul politicii romanesti? A curs destula apa pe Dunare cat sa ii spele pacatele? Nimic nu trebuie sa ne mire intr-o tara in care anumite publicatii nu sunt "agreate" de Presedinte, in care acelasi Presedinte ne-a "usurat" de toata flota comerciala, sau in care CFR are costume de scafandri si achizitioneaza lumanari la pretul de 120 RON pe bucata.

NASTASE PRESEDINTE !!!

luni, 18 iunie 2007

Chisinaul si primarul de 28 de ani

Capitala Moldovei are de ieri un primar liberal. Dorin Chirtoacă, 28 de ani (!) i-a dat 58-42 comunistului Viaceslav Iordan. Analiştii politici de la Chişinău estimează că acest vot a fost unul "nu [...] pentru Chirtoaca, ei au votat contra comunismului si pentru schimbare de putere".

Tânărul primar al Chişinăului este absolvent de Drept la Bucureşti şi reputat anti-rus. Un prim pas înainte pentru Moldova. Chiar dacă este un pas făcut printr-un şut în fund. Intră şi ei încet, dar sigur în era votului negativ. NU votăm cu ăia pentru că-s comunişti. NU votăm cu ăia că sunt corupţi etc.

De curiozitate am căutat în ziarele din Chişinău alte ştiri despre nenea ăsta. Am găsit unul, Jurnalul, care seamănă izbitor, ca logo, cu Jurnalul Naţional. Ştirile lor aduc foarte mult cu ale noastre. Jurnalul lor se luptă cu comuniştii, al nostru cu Băsescu.

Singurul lucru care la noi e cu mult mai neruşinat şi mai dezbrăcat, sunt fetele care apar în pictoriale. A se compara fetele lor cu "fetele" noastre. Poate acum, cu liberalul lor primar, se mai liberalizează poziţiile în poze. Sau poate nu.

miercuri, 6 iunie 2007

Senzational! - Inca o sinucidere la Cluj!

Un tânăr de 19 ani s-a aruncat de la balcon, pentru că profesoara cu care avea
relaţii amoroase a încercat să pună capăt relaţiei. O săptămână mai târziu, un
elev de 14 ani s-a spânzurat de un copac, într-un parc din Capitală. La câteva
zile, într-o comună harghiteană, o adolescentă şi-a luat viaţa pentru că
părinţii nu voiau s-o mai lase la şcoală. Acest şir de drame a culminat ieri cu
o sinucidere şocantă chiar şi pentru specialişti. Două surori gemene, în vârstă
de 24 de ani, s-au spânzurat, îmbrăţişate, într-un parc din Cluj. (Adevarul)
Aseara m-am pus in pat hotarata sa imi tin promisiunea facuta acum cateva zile si anume sa vad ce naiba se mai intampla in Romania. La 100% se povestea despre refacerea Aliantei DA si despre cererea lu' Baselu' de a avea un guvern PD - PLD - PNL. Sec..mergem mai departe. Si mutam pe Antena 3, unde la dl Gadea, invitat Cristian Tudor Popescu. Imi place omul, asa ca ma opresc din butonat sa vad despre ce se discuta. Subiectul era OTV-ul si marea nesimtire ce il caracterizeaza in ultima perioada. CTP era, si pe buna dreaptate, foarte revoltat aducandu-si aminte cum, cand a murit Dumitru Tinu, OTV-ul a aratat imagini cu el mort pe la morga, chestie care e putin contrara legilor in vigoare. Dar toata dicutia era centrata in jurul mahalagismului pe care il face OTV-ul referitor la sinuciderea baiatului de 19 ani. De curioasa, am cautat sa vad ce se intampla la OTV in momenele astea in care pe la alte televiziuni lumea e revoltata de maniera in care abordeaza ei si insista pe acest subiect. Ei bine, nu mare mi-a fost surpriza atunci cand am vazut pe ecran imagini cu bietul copil cazut, intins in fata blocului, imagini insistente si filmate din cele mai macabre unghiuri. In acel moment m-am simtit revoltata si scarbita. M-am intors la discutia de pe Antena 3 si am ascultat. Si nu am putut sa nu fiu deacord cu ideea de inchidere a acestui cretin de post, care calca in picioare toata demnitatea umana. Si ce face CNA-ul in acest timp? Le suspenda transmisia 10 minute. 10 minute!!!!!!!!!! Pur si simplu incredibil. Si acum, daca tot au scapat atat de usor, vreau sa vad titlul emisiunii lui Diaconescu in seara asta. Banuiesc ca e aproape identic cu cel dat de mine acestui post. Si mai incepe o calatorie in macabru, cu Lazarus facand reportaje si reconstituiri la fata locului, luand interviuri la vrajitoare si clarvazatoare, despre cum s-au sinucis gemenele da le Cluj.

Sa fie oare Romania noastra ahtiata dupa moarte, violenta si imoralitate? Auzisem ca rating-ul OTV-ului a crescut simtitor in ultimele doua saptamani. E socant cum ne place sa sorbim cu o indiscretie increrdibila necazurile altora. De ce nu discuta OTV-ul moralitatea unor parinti care au fost deacord ca fiul lor sa aiba o relatie amoroasa cu un cadru didactic? De ce nu discuta OTV-ul moralitatea profesoarei care a depasit limitele deontologice acceptand o astfel de relatie? De ce nu se intreaba cum a fost posibil ca un copil sa-si puna capat zilelor deoarece nu era lasat sa frecventeze scoala? Si toate acestea fara scene explicite de la locul tragediei, fara invitati de "marca" precum clarvazatoare si vrajitoare, ci cu un ministru al educatiei care ar trebui sa se autosesizeze in cazuri de acest gen si sa impuna masuri drastice, cu autoritati care ar trebui sa fie mai interesate de siguranta cetatenilor si cu comitete de parinti care ar trebui sa fie mai atenti la nevoile copiilor lor. Ma inspaimanta faptul ca ai mei copii vor creste intr-o astfel de lume in care ideea de libertate de exprimare a fost dusa dincolo de extreme. Vreau un CNA care sa-si faca treaba. M-am saturat de stirile de la ora 5, m-am saturat de Dan Diaconescu in Direct si de alte cacaturi de acelasi gen. Daca pana la un moment dat, cand era vorba de emisiunea Monicai Columbeanu eram de parere ca daca nu ai chef sa te uiti nu te obliga nimeni si ca telecomanda e la tine in mana, nu te retine nimic sa schimbi postul, in acest moment chiar cred ca trebuie luate masuri. Sunt curioasa daca cineva, oricine, ar putea muri linistit stiind ca propriul cadavru poate fi cap de afis pe la toate emisiunile cretine pe care CNA-ul le lasa sa faca rating pe subiecte de genul asta..........

vineri, 1 iunie 2007

BBC incepe transmisia in Second Life

[Am uitat că astăzi e ziua copilului:) . La mulţi ani! Eu mi-am făcut un cadou deja: astăzi îmi ridic de la nenea ăla de pe strada Petru Maior, invitaţiile de nuntă. Albe faine, una şi una. Numai să fie cine să le-mpartă.]

Astăzi se mai întâmplă ceva notabil, pe lângă faptul că e ziua copilului: BBC transmite în seara asta primul show The Money Programme în Second life. El va fi difuzat la Rivers Run Red Cinema (Coordonate: 200, 123, 45) şi va conţine informaţii despre cum se pot face bani reali din joc. [via...]

Care aveţi cont de SL, nu-l rataţi, care nu... staţi flexaţi, e difuzat şi pe TV.

miercuri, 30 mai 2007

copy paste

Nou lansatul mysport.ro:

ATENTIE!! ESTE INTERZIS COPY PASTE-UL. NERESPECTAREA ACESTEI REGULI SUSPENDA CONTUL

In atentia userilor!!!

Daca se considera ca orice material pus pe site, postat de catre utilizatori,violeaza drepturile de copyright sau orice alte drepturi, raspunderea revine in intregime celor care posteaza stirea.

NERESPECTAREA ACESTEI REGULI DUCE LA SUSPENDAREA CONTULUI MYSPORT!
Hai serios? De unde până unde atâta grijă pentru surse şi copyright?
Şi mai jos, comentariul unuia dintre mogulii care editează clona digg...errrr mysport.ro:

Comentariu de: gustiroman
Marti, 29-Mai, ora 13:21
este interzis copy-pasteul de pe alete siteuri de sport din .RO in afara celor ale Gazetei. Se pot traduce stiri de pe siteurile de sport internationale






Adică de pe site-uri româneşti nu se poate că sar mogulii ceilalţi în cap, dar de pe alea străine se poate. Că alea sunt free, aşa-i?

Atunci când s-au gândit ei să încropească acest "proiect" de agregator de ştiri, lacomi fiind, şi-au propus să ia tot. Adică: ei fac host la ştiri, imagini, video, ba chiar au şi secţiune de blog host. Trebuiau să fie atenţi şi să bage la cutie că orice agregator de ştiri este un nod al netului care dirijează traficul înspre paginile care au un anume conţinut. Un agregator de ştiri nu este un punct final al traficului ci un nod care leagă o comunitate. Era mai simplu dacă acest site devenea un loc unde oamenii făceau doar schimb de link-uri interesante/utile/noi despre sport. Nu mai aveau bătăi de cap cu "tradusul" de ştiri.

Dar nu. România este în imaginea lor o redacţie de ştiri de sport. Come ON! Şi atunci România asta a redactorilor este plătită din Adsense-ul de acolo, nu?

luni, 21 mai 2007

Multumesc, marinarule!

Mulţumesc, marinarule pentru că mi-ai alungat orice dubiu: am votat bine pentru un preşedinte cioditor!

Am votat la fel cum am votat şi în 2004. De data asta cu o anumită reţinere. Sunt conştient că actualul "Băsescu" politic nu mai este acelaşi de acum 3 ani. Doar produsul media este acelaşi. Poate că da, chiar puterea l-a schimbat. Sau poate că pe Băsescu nu l-am cunoscut cu adevărat atunci când se lupta cu balaurul PSD. Şi am închis ochii larg atunci când CTP zbiera din toţii rărunchii în "Gândul": Casa din Mihăileanu, domnule Preşedinte!

Produsul media e acelaşi: dreptate şi adevăr istoric, nu corupţiei!, jos mafia. Acelaşi produs media care cheamă boborul la întâlniri nocturne o dată la trei luni, tot aşa cum un marinar îşi cheamă ibovnicele atunci când nava lui poposeşte în vreun port. Acelaşi produs media care se scaldă în mulţime periodic şi face pe naşul găozarilor.

Am fost fraier că sâmbătă am avut o reţinere. Trebuia să intru cu inima împăcată în cabină şi să pun fără ezitare ştampila acolo unde am pus-o. Pentru că eu n-am nevoie de un preşedinte care nu e cu nimic mai presus decât "hoardele de români" care mişună pe străzile Londrei, Parisului sau ale Romei şi nu se sfiesc să îşi însuşească bunurile altora. Pentru că oricât de insistentă a fost ziarista respectivă şi cu toate că era angajata mogulului oligarh, trebuia să rămână fără un bun personal şi făcută "ţigancă împuţită"? Pentru că vreau să ştiu care bobor legitimează limbajul şi comportamentul ăsta suburban.

Am înţeles că tot românul îşi mai bagă penisul în ea de viaţă atunci când e nervos. Mai vorbeşte deocheat şi scuipă injurii când se oftică. Dar măcar închide uşa cortului să nu-l audă tot satul.

Darius să fie mulţumit că a rămas cu telefonul şi doar cu "puiuţ de comunist".



Unde sunt acum hoardele de intelectuali, să facă apeluri publice şi să semneze scrisori deschise pentru Băsescu? Să vă aud acum... Faceţi o scrisoare deschisă acum, apăraţi-l, pupaţi-l şi fiţi voi poporul care legitimează prostia de a nu fi închis telefonul şi mitocănia făţisă.

Cei care n-aţi votat sâmbătă, luaţi loc în banca voastră şi asteptaţi să treacă zilele şi mandatele demnitarilor peste picioarele voastre obosite de tranziţie.

joi, 17 mai 2007

Jurnaliste, jurnalisti, bloggeri si bloggerite

Într-o bună zi, Internetul a făcut un pui. El s-a numit blog şi totul s-a schimbat.

La început au fost masculii analişti sportivi: vezi blogsport şi suita de analişti cu zone verzi pe creier. Ca din greşeală a apărut şi o tanti pe acolo, Luminiţa Paul, care scria despre tenis. A crezut că dacă scrie despre un sport mai puţin violent, scapă de înjurături. Greşit. Până la urmă a plecat dezamăgită din blogging şi înjurată copios.

Apoi au fost masculii jurnaliştii/editorialiştii/analiştii care şi-au făcut bloguri. Host pe site-ul ziarului/subdomeniu. Brand peste brand. Cei mai mulţi dintre ei sunt bărbaţi. Blog Gsp: o femeie. Blog Evz: niciuna. Blog Cotidianul: nicio femeie.

Într-o bună zi, Internetul a făcut un pui. El s-a numit blog şi totul s-a schimbat. Zeci de ani de luptă pentru egalitatea în drepturi dintre femei şi bărbaţi s-au dus pe apa click-ului. Prin asta înseamnă că blogul a aruncat internetul românesc cu câteva decenii în urmă. Rău, foarte rău!

Revirimentul feminismului se produce totuşi zilele astea. Multe jurnaliste/prezentatoare de ştiri (a propos, dacă prezinţi ştirile la antena 1/3, se cheamă că eşti jurnalist?) şi-au făcut blog. Şi unele scriu chiar bine. Şi bine că scriu. Să contrabalanseze raportul ăsta misogin de 10 la 1 dintre bloggeri şi bloggeriţe! Este un playground pentru toţi. Iar băieţeii şi fetiţele se joacă mai bine împreună, NU?

Cu toate "jurnalistele" care şi-au tras blog, eu mai am un singur dor. Nu e completă blogosfera (ce nume naşpa!) fără Mircea Badea şi Simona Pătruleasa. Sunteţi de acord, nu? Poate face Pătruleasa un Vlog şi devine mai faimoasă decât lonelygirl15.

Sau ce, credeţi că Pătruleasa nu poate scoate pe blog o cugetare, măcar la fel de profundă precum asta:

Fetele si-au pus ceasuri pe blog! Eu nu sunt in stare nici macar sa inteleg cine e HTML si ce vrea de la mine! Ajutoooooor!
sau ca asta:

Si daca tot am intrat in rindul lumii bune, atunci mergea si un blog. Culoarea se potriveste cu adidasii mei noi.
Some deep shit, ha?

Dar e OK. Suntem totuşi la începuturi, răutăcioşilor!

{later edit: puterea blogurilor-4milarde USD pierdute de Apple în 6 minute!!!}