"Orice premier responsabil şi-ar fi dat demisia în urma referendumului." - Cristi Boureanu, PLD, Ultima oră
"Creşterea în sondaje a partidului nostru se datorează performaţelor miniştrilor PD din perioada guvernării." - Sulfina Barbu, PD, Ultima oră
Două partide-trompetă prezidenţiale. Unul putenic, PD care a ajuns chiar la peste 40% în unele sondaje. Unul în creştere, care la doar câteva luni după oficializare trece pragul electoral pentru care Voiculescu se prostituează de două mandate. Ambele partide sunt puternic susţinute şi propulsate de priza la public şi discursul revanşard al lui Băsescu. De ce performanţe notabile vă aduceţi aminte din partea vreunui ministru PD? Poate singurul care a performat ceva a fost Blaga. Restul e tăcere, vorba lui Nae.
Atât, partidul lui "măi Boc, te pup" cât şi partidul lui "dragă Stolo" sunt trase de produsul Băsescu. Două partide care, oricât s-ar strădui marinarul, nu vor pupa în veci aceeaşi stemă. Sunt prea mari orgoliile. Şi de o parte şi de alta. Dacă era altfel treceau de mult demisionarii din PNL, actualmente la PLD, direct în PD. Dar ce, "dragă Stolo" nu avea şi el nevoie/nu merita o preşedinţie de partid?
"Băsescu a făcut un apel la clasa politică prin discursul său din Parlament de astăzi". OK. Dacă toţi ceilalţi sunt surzi, voi PD şi PLD, două partide pe val cu un ascuţit simţ al auzului faţă de vorbele lui Băsescu, de ce nu aveţi ouă să băgaţi voi o moţiune de cenzură? Să ne întoarcem cu totul la popor. Faceţi voi un efort sisific şi daţi drumul la vocile asuprite ale "agendei cetăţeanului". Sacrificaţi-vă din timpul vostru preţios şi daţi cu subsemnatul pentru o moţiune. Şi Băse, care e băiat bun, vă trimite la popor.
Dar asta ar însemna pierderea fotoliului călduţ în care se moţăie plăcut pe timpul şedinţelor. Asta înseamnă pierderea privilegiilor pentru propria persoană, şoferul personal, imunitatea, abţibildurile cu trecere liberă de pe gipanu' lu' ăla micu', şoferul nevestei, suita de consilieri parlamentari, benzina gratis, deplasările moca şi belirea briciului prin hotelul Parlamentului.
Dacă doar astea le pierdeţi, nişte mărunţişuri, şi doar temporar, atunci nu merită, poporul, atâta mic sacrificiu? Nu merită prealăudata inteligenţă şi legitimitate a poporului atâta lucru mărunt?
Atunci mai scutiţi-mă!
skip to main |
skip to sidebar
The brain playground blog
joi, 31 mai 2007
Contact:
ideilaschimb[at]gmail[dot]com
Promo: Link platit cu multe beri: The Best MediaTweet box
Mai citesc:
Blog Archive
-
►
2009
(13)
- noiembrie 2009 (1)
- mai 2009 (1)
- aprilie 2009 (5)
- martie 2009 (2)
- februarie 2009 (4)
-
►
2008
(63)
- noiembrie 2008 (1)
- septembrie 2008 (1)
- iulie 2008 (4)
- iunie 2008 (8)
- mai 2008 (2)
- aprilie 2008 (5)
- martie 2008 (9)
- februarie 2008 (17)
- ianuarie 2008 (16)
-
▼
2007
(442)
- decembrie 2007 (17)
- noiembrie 2007 (29)
- octombrie 2007 (33)
- septembrie 2007 (13)
- august 2007 (23)
- iulie 2007 (25)
- iunie 2007 (63)
- mai 2007 (74)
- aprilie 2007 (89)
- martie 2007 (76)
Tag cloud
advertising
alte bloage
alternativ
auto
Blogger
business
cariera
Cluj Napoca
clujblogfest
cultură
educatie
Filme
Firefox
fotbal
fun
gmail
google
Google Adsense
handbal
international
internet
lacrimos
Mutu
muzica
news and links
nu fotbal
online
personal
polemici
politică
presa
privacy policy
publicitate
reclama
România
sanatate
schimb de idei
secu'
sport
spot
stupid
telefonie
TV
U Cluj
UE
US
viral
web2.0
windouz
Copyright 2010 Shining Glow . Powered by Blogger
Blogger Templates created by Deluxe Templates Wordpress by thebookish
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu