Se afișează postările cu eticheta politică. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta politică. Afișați toate postările

vineri, 7 mai 2010

Scad salariile bugetarilor cu 25% si pensiile cu 15%

[Atenţie! Urmează un articol lung.]

E oficial. Am sfeclit-o. E groasă rău. Am bulit-o.

Dacă pentru a deduce toate implicaţiile economice pe care dispariţia a miliarde de euro din consumul populaţiei le va produce, ai nevoie de puţin discernământ şi ceva cunoştinţe elementare de macroeconomie, orice om simplu şi cu capul pe umeri îşi poate da seama că situaţia e gravă. Fie şi din simplul motiv că în ultimii 20 de ani niciun om politic (cu atât mai puţin preşedinte sau premier) nu a avut tupeul să pomenească despre scăderea pensiilor sau a salariilor bugetarilor.

Asta pentru că "pensie" este un cuvânt sfânt. El nu poate fi asociat never ever, nici măcar în şoaptă, cu "scădere" sau "diminuare". Pentru că pensionarii sunt bazinul electoral cel mai uşor de mobilizat/fidelizat într-o ţară în care absenteismul politic a tot crescut. La fel şi cu bugetarii, un alt bazin electoral legat ombilical de politicienii care promit salarii mai mari, cunoscut fiind gradul exagerat al politizării/nepotismului ce caracterizează aparatul bugetar.

Indiferent că vorbim de profesori, de doctori, de funcţionari publici, militari sau poliţişti, toate funcţiile mai mari sau mai mici, în România se obţin printr-o "pilă". "Pilă" care cunoaşte pe cineva. Sau "pilă" care este chiar acel cineva (director de instituţie, de agenţie, de direcţie, etc). Iar acest cineva este în relaţii cu un politician. Sau acest cineva este chiar el membru al unui partid politic ce poate înlesni intrarea în sistem a unui nou-venit sau urcuşul în ierarhie al unui membru al sistemului. Poate pentru militari şi poliţişti situaţia este

miercuri, 23 aprilie 2008

Inca una electorala

CoZmin ştie că gagiii de la MediaCafe îi cheltuie banii pe mine? Adică ştie că pe mine din Cluj nu mă interesează nici cât negru sub unghie cine iese în locul lui Bordureanu?

Slabe şanse...


Cozmin habar nu are, dar a auzit el că e bine să faci guerilla digitală...

presa din Cluj

Pe langa faptul ca n-am înţeles niciodată povestea cu "Hristos a înviat" înainte ca măcar, Doamne, iartă-mă!, să fie răstignit(!!), eu sunt curios cât timp după alegeri vor mai apărea ziare de genul ăsta. Care trăiesc şi se înmulţesc ca ciupercile după ploaia electorală, dat fiind faptul că în ultima jumătate de an au apărut nu mai puţin de 5-6 noi publicaţii locale.

Sper să mă înşel şi piaţa de media din Cluj să-şi continue trendul ascendent. Iar business-ul de presă să producă ziarişti talentaţi şi pertinenţi, însă la cum se mişcă treburile, am slabe speranţe.

Însă astăzi, mitul presei de calitate din Cluj a mai primit un croşeu de stânga, unul de dreapta şi un cap zdravăn în gură.

luni, 28 ianuarie 2008

Diferenta

A source inside the Obama campaign says the candidate's web site has seen one of its best hours tonight, raising $525,000 in one hour. [#]
I just donated $55 to the campaign in honor of the 55% of SC primary voters who voted for Obama. Thank you, South Carolina! - comentariu
Care dintre simpatizantii oricarui politician de pe la noi ati dona, fie si 5 lei, vreunui candidat la presedintie?

...Asa ma gandeam si eu.

sâmbătă, 26 ianuarie 2008

Ce straniu

Nu va suna ciudat de asemănător?

Asta:
Si atunci, baietii astia au spus: „Ba, daca voi nu vreti sa va uitati si la sertarele alea cu bani, foarte bine. Ca noi oricum v-o tragem acolo in Romania, ca v-am trimis Carrefour, Metro, eu stiu ce, va vindem bunuri de larg consum, v-am trimis bancile noastre si va indatorati acolo si deveniti pana la urma sclavii nostri pe o perioada lunga de timp. Ca trebuie sa platiti la fel ca americanii, care sunt foarte liberi, dar sunt de fapt sclavii bancilor, platesc toata viata si de asta nu au curaj sa-si injure sefii, pentru ca daca ii dau afara de la serviciu, raman cu creditul in mana si trebuie sa se sinucida, ca nu mai au ce sa faca, ca daca au luat o nota proasta ca si-au injurat seful nu ii angajeaza nimeni in alta parte".
Şi asta:
Băncile trebuie şi ele să trăiască, nu? Şi dacă băieţii deştepţi dau tunuri, cineva trebuie să achite nota de plată. România e plină de pitici anonimi. Mâinile sus cine ştie oameni care au credite măricele (apartamente, case). 2…4…20 din ăştia care aţi comentat la subiectul anterior. Bun. Cum sunt oamenii ăştia? Calmi şi fricoşi, nu? Dacă îi dă mâine afară de la serviciu? Dacă fac o greşeală? Dacă se închide fabrica? Hai să nu zic nimic, hai să îi dau voie şefului să îşi bată joc de mine, hai să stau puţin peste program, hai să stau un pic mai mult peste program, poate aşa voi fi mai bine văzut.
Treaba este că primul este fost prim ministru PSD şi al doilea e un simplu blogger. E foarte clară diferenţa dintre cei doi pentru toată lumea. Dar mie mi se par şi mai clare punctele comune în ceea ce spun ei mai sus. Cinic şi dureros. Dar al dracului de adevărat.

LE: A propos de viata pe credit: Carrefour a avut o crestere a vanzarilor pe 2007 de 54% fata de 2006. Oare in decembrie 2006, executivii de la Carrefour cat si-au propus crestere pe 2007? Si daca au depasit targetul cu 20-30%, ce bonusuri au avut? Ma roade pizma, nu de alta....

vineri, 25 ianuarie 2008

Her what?

free image hosting


Americanii, ce să-i faci...

duminică, 20 ianuarie 2008

Basescu, acest Sauron al Romaniei

Liderul liberal Ludovic Orban l-a comparat, sambata, pe presedintele Traian Basescu cu personajul Sauron, stapanul Tinutului Intuneric din filmul Stapanul Inelelor. "Acest tinut al intunericului stapanit de acest Sauron trebuie sa dispara. De la voi astept sa transformati in cenusa Tinutul intunericului", a adaugat Orban, in aplauzele si hohotele de ras ale tinerilor liberali. - hotnews.
Deja mi-l închipui pe Tăriceanu un Frodo modern şi pe Meleşcanu, un Samwise Gamgee, prieten de nădejde! Orban cred că se visează un Legolas al Guvernului iar pe Boc un Saruman mai chel şi mai puţin cărunt, slujitorul lui Sauron.

HA HA!

Nu-ţi abandona ministrul în faţa televizorului!

luni, 17 decembrie 2007

Va multumesc, domnule Primar

...cu P mare.

Who is Gelu Vac?, cel care detine domeniul emilboc.ro.

Un taliban infocat al lui Boc? Un cetatean admirabil care si-a luat inima in dinti di a deschis pusculita pentru a aduce o ofranda Primarelui preaiubit? Sau un birou de presa cu ceva banuti si prea putine cunostinte de web?

Am inteles ca e la moda sa ai pagina ta. Daca se poate pe .ro, e si mai bine, dar totusi... Asta e o incercare jalnica.

Atentie, site-ul nu e facut la misto! E cat se poate de vero.

luni, 3 decembrie 2007

Il astept pe Miron Cozma in politica

„Am facut zece ani de puscarie pentru ca mi-am facut datoria de lider de sindicat”, declara acest Hoffa-wannabe mioritic. Corect, capetele sparte si coastele rupte pot atesta cat de bine poate fi facuta datoria. Ce trebuie sa aiba un lider de sindicat, de profil Cozma, pentru a coagula mase?

Ce zic eu:
- respectul fata de valorile statului nu este obligatoriu, lipsa acestuia constituie avantaj;
- manuirea bastonului si a rangilor, obligatorie;
- capacitatea de raspuns la "cererea de ajutor" a Presedintelui, sa zicem intamplator-Iliescu, foarte rapida;
- aspect fizic placut, care poate fi asociat cu o salopeta de culoare gri-albastrui, eventual casca;
- capacitatea de a enumera cele mai absurde revendicari;
- talentul artistic de tip Ispirescu sau Corut, necesar in a elabora teorii conspirative;

Cred, de fapt sunt convins, ca avem nevoie de un asemenea personaj in viata noastra politica. Vadim si Becali au nevoie de sange proaspat!
Si clovnii au nevoie de un lider sindical...

luni, 26 noiembrie 2007

Despre matematica

"nucleul dur, interesat de viaţa societăţii, cei aproape 30% dintre români aflaţi la vot, susţin schimbarea codului de alegere a parlamentarilor". Ori acest lucru nu poate fi trecut cu vederea de niciun om politic responsabil, a precizat Băsescu. - Antena 3
Şi uite-aşa se face din 26%, 30% şi din 89%, 100%. Dar el ştie ce vrea poporul!


marți, 20 noiembrie 2007

Elena Bloggerita

În seara asta, mai mult ca de obicei, am vrut să stau la ştiri la PROTV, să vedem cine pe cine a mai sinucis. Simţeam că ceva important s-a întâmplat în ţara asta astăzi.

Şi începe Esca:

Geam picat de la 15 metri în Cluj direct pe trotuar... elevă aruncată de la etajul 7... internet la toate satele din Românica... Elena Udrea a intrat în lumea bloggerilor... Astăzi a fost un soare cu dinţi... !!???!!! HOPAAA ...

"Elena Udrea a intrat în lumea bloggerilor". Eh, asta da ştire!

Şi da. It is true. Blonda de la PD are blog. Are motto în latină. Eu, sincer, mă aşteptam să fie în norvegiană :) Are istorie personală. Damn, are şi poveşti cu liceeni buzoieni simpatici! A propos, "imi creea complexe" la mine la Cluj se scrie cu un singur e. Dar vă iertăm de tura asta. Am şi uitat de ee printr-o vizită scurtă la pagina de poze.

Întrebarea evidentă este: Este Elena Udrea un blogger mai tare decât Ion Iliescu?

Mâine revin să vedem câte reacţii a ridicat în blogosferă.

PS: Spoor la blogat!

luni, 19 noiembrie 2007

Sa comentam uninominalul

De o saptamana, impreuna cu 4 colegi de la UBB incercam sa facem lumina in disputele pe scrutin uninominal la noi in tara. Daca am reusit, judecati singuri aici. Noua ne place ce a iesit si suntem mandri ca cineva din presa s-a gandit la asta.

vineri, 16 noiembrie 2007

Cu Basescu la telefon

Dragul nostru presedinte a mai gasit o forma prin care sa ajunga la publicul larg, adicatelea noi muritoriii, forma prin care vrea sa ne explice pertinent de ce trebuie sa ne prezentam la vot in 25 noiembrie. La vot, adica la referendum. Si pentru ca televiziunea publica nu s-a sinchisit sa-i mai aloce spatiu, a scos geniala idee a telefonului direct cu romanul. Asta nu inseamna ca se oboseste presedintele sa stea toata ziua langa un telefon si sa raspunda la apelurile romanilor de pretutindeni, ci a gasit o metoda mai ingenioasa. Dupa modelul robotului de pe la Orange sau Vodafone (pentru limba romana apasati tasta 1) a facut public un numar de telefon pe care daca il apelezi poti asculta un intreg discurs despre referendum, vot uninominal si curatenia clasei politice din tarisoara noastra. Nu comentez continutul mesajului, e la latitudinea fiecaruia. Formati 031.620.62.00 si ascultati mesajul. iar apoi reveniti cu pareri despre dansul, pentru ca sunt foarte curioasa.

miercuri, 14 noiembrie 2007

ILIESCUUUUUU

Dragi tovarăşi,

vreau să vă mulţumesc pentru că aţi dat dovadă de un mare spirit civic şi de atitudine patriotă şi aţi răspuns la chemarea blogosferei.


"98 blog reactions to ECHILIBRU" - technorati.com

"Blog StatsTotal Views: 35,364" - Sorina Matei


Poate o ultimă zvâcnire a celui care va fi un alt fost mare preşedinte în lista istoriei României. Imediat după dictator şi înaintea stropitului cu cerneală şi a dirigintelui.

Încă puţin şi poate o ajunge pe tanti aia bloggeriţă de 95 de ani. La urma urmei, blogăreala e o activitate nu prea solicitană şi fostul preşedinte doar a declarat că se simte ca la 65 de ani.


[19.11.2007-LE: 222 blog reactions to ECHILIBRU]

vineri, 9 noiembrie 2007

Update: Becali de Cluj

"In opinia mea este vorba despre o strategie a la Becali, adica prin sport sa-i dai o imagine simpatica la nivelul maselor. Nu cred ca Boc a ales o strategie buna, pentru ca, o spun cu regret, Univeristatea nu va avea succes in acest sezon", a comentat Gusa [pentru site-ul cu bannere gratis]
Şi eu sunt de aceeaşi părere , dar nu pot să bag mâna în foc că U Cluj nu va avea succes. Dar dacă zice Guşă, trebuie că ştie el ceva sigur, "pe surse".

Hello world

Salut iniţiativa lui Adrian Popa, viceprimar al Clujului. Are blog aici. Din punctul meu de vedere e un pas mare. Spor!

El promite că nu va fi un blog "doar cu comunicate de presă". Să sperăm!

Eu îl vreau şi pe Tişe cu blog. Să vedem care-s mai mulţi: U-iştii sau pediştii. La urma urmei e o încercare în viaţa unui om politic să vadă unde are mai multă priză.

miercuri, 7 noiembrie 2007

Tise, U si 4 milioane

E gata, Tişe e manager general la U Cluj. Deci se poate da drumul puiului de becal în clădit temelie pentru un post călduţ pe scaunul încălzit de Boc.

Impact a intrat în acţionariatul U, ceea ce e foarte bine, dacă ei ştiu în ce s-au băgat. Au dat 600,000 euroi pentru 15% din acţiuni. Asta înseamnă, după un calcul simplu, că U Cluj face în jur de 4 milioane, mai mult sau mai putin. Cam puţin, nu?

Am avut ocazia să-i cunosc şi pe băieţi. Mi-au lăsat o impresie foarte bună. Sunt toţi tineri şi dornici de performanţă. Le-am transmis că eu, alături de staff-ul managerial, ne vom ocupa de atragerea sponsorilor pentru ca ei să-şi primească banii la timp. Jucătorii m-au asigurat că-şi vor face treaba pe teren pentru ca împreună să reuşim să salvăm echipa”, a spus Tişe. - ziua de cluj.
Şi dacă U Cluj retrogradează, Tişe va rămâne să aducă echipa înapoi în Liga I, NU?

luni, 5 noiembrie 2007

Se coace de un Becali de Cluj

Dacă e adevărat că fostul prefect Tişe este noul director general al "U" Cluj, modelul Becali va pătrunde şi dincoace de Carpaţi.

Păcat pentru o echipă, care de-abia a început să spere că se poate salva, să pice în calculul stupid al unor strategii post-prefectureşti.

Păcat şi pentru suporterii care, în naivitatea lor, îşi cară pumni unii altora şi mai au puterea să strige "Unica iubire pentru noi eşti tu!" pe un stadion ameninţat serios cu prăbuşirea la fiecare meci care strânge mai mult de 2000 de oameni.

Păcat şi pentru Cluj că după ce era singurul oraş în afara Bucureştiului cu două echipe în Liga I, va deveni şi singurul oraş care adoptă terfelirea unui simbol în scopuri politice.

PĂCAT. Mare păcat.

luni, 29 octombrie 2007

Europarlamentare, din ciclul concepte adecvate

Scriam săptămâna trecută despre iniţiativa lui Magor.

Dar priviţi printul de mai sus. Lăsând deoparte sloganul, care cică e furăciune (Dan spune, mai delicat, că "au transpirat informaţiile" :)) ĂŞTIA DE LA PNŢCD CUI SE ADRESEAZĂ?

Chiar vi-l închipuiţi pe Miluţ făcând afaceri în opinci?

Totuşi, mai tânărului Pavelescu îi vor prinde bine opincile, la câte drumuri are de făcut de la un partid la altul.

Este aşadar, un concept adecvat partidului în proporţie de 25% :)) Pentru că Eddie Murphy, din stânga lui Miluţ şi nenea celălalt, chiar nu ştiu cine sunt. Dar presupunem că sunt din PNŢCD.

vineri, 19 octombrie 2007

Bafta, Magor!

Un proiect pe care eu, personal, îl apreciez: vântul schimbării. La niciun alt partid nu am văzut o asemenea iniţiativă.

Baftă, Magor! Dacă este vreunul care să fie binevenit pe lista asta, ăla eşti tu. Cel puţin dintre toţi pe care îi recunosc eu de pe acolo.

Aştept să mai facem o grevă împreună :)