vineri, 29 iunie 2007

Rusia, mereu surprizatoare

Rusia vrea Polul Nord! Ce sa faca cu el, as intreba? Raspuns evident, petrol, gaze si alte resurse minerale. Beneficiind de o structura care leaga teritoriul tarii de o serie de formatiuni muntoase submarine si de legislatia internationala care ii permite, Rusia vrea o parte insemnata din Oceanul Arctic, pentru a-l exploata. Descoperirea de noi resurse in acea zona constituie un semnal continuu de alarma in Europa. Rusia a demonstrat ca stie sa isi foloseasca toate armele, recurgand inclusiv la "santaj energetic", de notorietate fiind incidentul de acum un an si jumatate cu Ucraina.

Constienta de pericol, UE a incercat o abordare unitara a problemei. S-au organizat intalniri, s-au expus problemele si s-au cautat solutii. Rezultatul? Zero. Rusia a abordat problema "pe tari". Astfel, doi dintre cei mai importanti membrii ai Uniunii, Germania si Italia, au demarat o serie de negocieri individuale cu Rusia pentru a gasi solutii crizei energetice. Slabiciunea Rusiei pentru Germania a fost evidentiata odata cu acordarea unui post in cadrul Gazprom fostului cancelar al Germaniei, Gerhard Schroeder.

Gafele politicii externe a Romaniei sunt bine-cunoscute. De pe urma a cel putin 3 episoade (Traian Basescu - "Marea Neagra, lac rusesc", Traian Basescu - "30 de ani ati stat la noi in tara si nu v-am intrebat de ce!" si, din nou, Traian Basescu, la ultima intalnire desfasurata la Zagreb, careia presa i-a acordat spatii intinse), noi avem de suferit - platim unul dintre cele mai mari preturi la gazele naturale rusesti.

Viitorul se anunta sumbru. Romania este evitata de magistralele de petrol si gaze planificate a tranzita Europa. Romania nu dispune de finatele necesare dezvoltarii energiilor regenerabile. Seceta prelungita va reduce drastic productia de energie hidro. Centrala de la Cernavoda lucreaza inca sub capacitate, fiind si ea afectat de seceta.

miercuri, 27 iunie 2007

Na, sa strangeti din fese!

Idioţi din toată România, uniţi-vă! Dacă v-aţi supărat că "provincialul" Darius face blog doar lui "bombonel" şi e în "cârdăşie cu ciutacu", ia luaţi de mai jos, ca să aveţi cu ce să vă mai spurcaţi limbile.
Mi s-a părut o chestiune de transparenţă ca, în urma multiplelor şi fantezistelor vehiculări, despre pe statu’ cui de plată sunt (că-n mintea multora, am fost până acuma peste tot, deşi la fel de “român fraier” şi blogăr de sapă de lemn am rămas), să-i fac şi lui Băsescu blog. - Darius Groza


www.basescublog.wordpress.com




Intelectualii cu I mare

Vizita la Neptun a grupului de intelectuali ai presedintelui face in continuare valuri. Azi, Gabriel Liiceanu face o serie de declaratii, hai sa le zic ciudate. Articolul din Gandul, aici.

marți, 26 iunie 2007

Nebunia iPhone

Nebunia iPhone a început. În 29 (adică vineri), telefonul minune se lansează în State. Sunt deja trei aurolaci în faţa magazinului Apple din New York care aşteaptă să cumpere bijuteria. Ei sunt primii la coadă. Cunoscătorii pieţei se aşteaptă ca isteria să cuprindă consumatorii Apple şi coada să se îngroaşe până mâine dimineaţă.

Printre cei trei aurolaci care aşteaptă livrarea este şi un tânăr absolvent de facultate care a declarat că el aşteaptă să cumpere telefonul printre primii şi apoi să-l vândă, evident la suprapreţ. Având în vedere că un iPhone costă 600 USD, el vrea să-l scoată la licitaţie şi să primească pe el 5000 de dolari. Bani pe care vrea să-i doneze unei fundaţii. El are şi un blog unde îşi dezvăluie experienţa, aici.

[via]

Intrebare

Parlament.sys corrupted: reboot all (Y/n)? - Cătălin Avramescu
Şi nenea ăsta s-a dus în gura lupului aşa, de bunăvoie şi nesilit de nimeni?