marți, 15 mai 2007

Care Realitate?

OK. Sunt convins că Voiculescu e întruchiparea răului. E exact opusul lui Băsescu atunci când vine vorba despre priză la public, percepţie a publicului asupra moralităţii şi calităţii lui ca om politic. Nu m-aş supăra să-l văd trântit la pământ în mocirla unui interminabil şir de procese. Sau tras în ţeapă după cum spunea Băsescu.

DAR, de ce trebuie târât un post de televiziune în mocirla asta din orgoliul rănit al lui Andrei Gheorghe? De ce doar la nivel declarativ România e plină de bune intenţii şi de denunţători ai oligarhilor? De ce nu are nimeni sânge în instalaţie să spună lucrurilor pe nume şi să înlăture prin probe toate elementele astea postdecembriste atât de hulite?

Şi Gheorghe a căzut pradă aceleiaşi metehne: ŞTIU IO DESPRE TINE, VOICULESCULE, NIŞTE LUCRURI CARE TE FAC SĂ-ŢI FIE FRICĂ DE MINE, DAR NU LE SPUN CĂ N-AM CHEF.

Avem o ţară de oameni bine intenţionaţi. La nivel DECLARATIV. Însă, drumul spre iad e pavat cu bune intenţii.

Şi sincer m-am săturat. Totul se reduce la Băsescu în ţara asta? Dacă da, atunci daţi cărţile pe faţă!!! Ce mai contează că România se usucă în mijloc de mai sau că Educaţia şi Justiţia sunt batjocorite în spatele luptei dintre chelia prezidenţială şi buzunarele "oligarhiei".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu