luni, 30 iulie 2007

Moartea cerbuluicaprioareiiedului & un gand bun pentru F.P.

Este pe bune...Nici in acest an nu vom avea parte de Cerbul de Aur. Televiziunea PUBICA, cunoscuta sub numele de TVR nu a reusit/vrut/interesat/.....sa avem in acest an celebrul Cerb de aur care ii incanta inca pe parintii si bunicii nostri. Nici in 2006 nu a fost sa fie, deci cred ca putem sa tragem deja capacul peste cavoul amintirilor unde zace mandrul cerb. In acelasi timp am aflat ca iubitul nostru Florian Pittis, vocea de aur cu care am crescut in fiecare sambata seara la Teleenciclopedia, este internat in stare grava la Oncologie in Bucuresti. Domnule Pittis, inca timpul nefast nu a sosit, asa ca faceti bine si revenitiva in simtiri, mai avem inca nevoie de dumneavoastra, vinovatul fara vina, mai avem nevoie sa ne faceti inca lumina! Insanatosire grabnica!

Harry Potter, FBI-ul si romanii

The dark side
FBI data show Romania may be the biggest single source of online auction fraud in the world, a multimillion dollar industry that scams people using Web sites like eBay.

"It's highly organized. They create fake accounts to trick people into thinking they are insured," said Gary Dickson, FBI representative in Romania.

"If Romanians were stopped, the amount of online fraud would drop significantly."

Experts say some 70 percent of software used in Romania is pirated, and salesmen still visit office buildings in central Bucharest to sell pirated CDs and DVDs.

CNet News.com

Back

Salutare!
M-am întors din concediu. Concediu care a implicat, după cum anunţaseră colegii, şi o schimbare de stare civilă.

Spor!

Sloganul secolului!

Poate că mulţi ar fi crezut că Nike şi-a adjudecat titlul la capitolul sloganul secolului şi totuşi specialiştii au decis. Nu este vorba "specialiştii" autohtoni, ci chiar cei de la prestigioasa revistă Ad Age.
Aşadar....locul 1 merge la....
"Diamonds are forever". Onoarea le revine celor de la De Beers, o fabrică de exploatare diamantiferă din Africa de Sud. Cine ar fi crezut?
Evident locul doi revine pe drept celor de la Nike:
"Just do it"
Podiumul este completat de cei de la Coca-Cola:
"The pause that refreshes"
Top 10 continuă cu:
4. Tastes great, less filling (Miller Lite)

5. We try harder (Avis)

6. Good to the last drop (Maxwell House)

7. Breakfast of champions (Wheaties)

8. Does she ... or doesn't she? (Clairol)

9. When it rains it pours (Morton Salt)

10. Where's the beef? (Wendy's)

Desigur, ar mai fi de menţionat şi alte câteva:
Look Ma, no cavities! (Crest toothpaste)

Let your fingers do the walking (Yellow Pages)

Loose lips sink ships (public service)

M&Ms melt in your mouth, not in your hand (M&M candies)

We bring good things to life (General Electric)

P.S.: Aşa cum bine observa Horaţiu, acest top pare a fi întocmit doar în limitele graniţelor americane. Oare un adevărat World Wide Top 10 cum ar arăta?

joi, 26 iulie 2007

Brand de Cluj

Evenimentul zilei - Transilvania are astazi un supliment care trateaza problema unui brand al Clujului. Pornind de la un studiu al Metro Media Transilvania, se incearca identificarea principalelor locatii, evenimente, personalitati, chiar companii private care sunt identificate cu Clujul. Mi se pare ciudat ca firme ca Jolidon si Farmec nu si-au gasit un loc in sondaj.

De asemenea, printre respondentii din alte orase, carora le sunt cerute opinii despre Cluj, se gaseste un domn electrician din Iasi, care pune pe locul 3 al preferintelor personale Biblioteca Judeteana din Cluj.

Trecand peste reclama pentru UBB, 2 pagini e totusi cam mult, sunt nemultumit de numarul mic de specialisti carora le sunt cerute pareri. 3 oameni din advertising si primarul Boc emit principalele puncte de vedere.

Personal, cred ca dezvoltarea orasului pe ideea de "centru de servicii" este cea mai buna alternativa. Sunt constient de valoarea ca centru universitar, dar mi se pare o dimensiune mult prea mica pentru a sustine un brand unitar. Dezoltarea unor investitii de mare amploare - Nokia, existenta unor puternici agenti economici - Banca Transilvania, Jolidon, Terapia, Farmec etc, sustin dezvoltarea orasului pe ideea apropiata mie.

miercuri, 25 iulie 2007

Dizident si/sau tradator

Ioan Mihai Pacepa. Sef al Securitatii Statului, reuseste sa obtina in 1979 azil politic in SUA, dupa ce s-a prezentat la ambasada americana din Berlin. Trimis sa il asasineze pe directorul programului in limba romana de la Europa Libera. Pacepa sustine ca nu se putea preta la omor, desi savarsise o serie de fapte reprobabile inainte de acest episod. Personaj nereabilitat in Romania, Pacepa a vorbit ieri la Antena 1 despre influenta comunista, care inca se resimte in mentalitatea romanilor. Pentru a-si sustine afirmatia exemplifica folosind atitudinea societatii impotriva celor care au tradat comunismul in favoarea SUA sau NATO.

La fel ca si in titlu, imi mentin indoiala. Nu cred ca ordinul lui Ceasusescu de a-l asasina pe Noel Bernand a fost primul de acest gen. Dar poate personajul era prea important si prin dezertarea lui, Pacepa isi putea asigura capitatul de incredere necesar si suficient pentru a fi primit in SUA. Scenarii vor mai aparea si explicatii vor fi cerute in continuare. Pacepa va ramane in continuare un personaj intrigant, invaluit de un aer de mister. Si fascinatia noastra pentru el se va pastra, atat timp cat ne vom pastra treaz interesul pentru anii comunismului romanesc. Noi, tinerii, care vom dori sa aflam mai multe despre acea perioada, dincolo de informatiile unui manual de istorie, vom avea oameni ca Tismaneanu si ca Pacepa care sa ne alimenteze propriile idei despre perioada respectiva. Rolul fiecaruia in lupta impotriva comunismului ramane la latitudinea noastra sa il judecam.

Erou sa tradator? Poate vom afla candva raspunsuri si pentru aceasta intrebare....

luni, 23 iulie 2007

(De)mersul trenurilor

CFR sa ne traiesti. Si nu echipa de fotbal, ci Aleile Feroase Romane. Inca o data nu s-au dezmintit in mare de prostie in care fac scuba diving in fiece zi. Duminica dimineata, conform planului facut de a mea prietena, urma la 7 AM sa luam Rapidu' de Bucharest-Oradea din treno-gara Cluj-Napoca. Destinatia: Oradea! Ne-am prezentat ca doi oameni parolisti ce suntem la 6 jumate dis de duminica sa achizitionam din fondurile noastre private doua bilete de voie in sus numita garnitura feroviara. Dupa cinci minute in care am batut pasul in fata ghiseului pana sa catadicseasca doamna sa ne bage in seama, ce dupa moaca puteam sa jur ca e mama lui Dl. Goe, aceasta ne-a replicat sec: Trenul are doar vagoane de dormit si cuseta! Iar bilete la acest tren nu se dau! Natiofrantacatiamdreso!
Am ramas muti, de aceea va impartasesc in scris aceasta experienta. Adica, cum?! Voi sa nu stiti ca daca vrei sa ajungi la Oradea cu trenu' trebuie sa iei masina? Ca CFR-ul s-a gandit ca pe o ruta destul de circulata sa nu bage un vagon normal de calatori, doar cusete si vagoane de dormit? Hai Dinamo! ca de Rapid m-am saturat!

vineri, 20 iulie 2007

Mr. Prezidente isi trage RAFO!

CSAT s-a hotarat, probabil dupa un team building constituit din vizionarea in grup a celebrului Air Force One, ca si prezidentiabilii nostri sa benfecieze de un astfel avion. Sunt total de acord asupra acestui subiect cu hotararea CSAT, ceea ce e deosebit de intrigant este alegerea numelui. Pentru a ne arata parteneri seriosi pe tronsonul Bucuresti-Londra-Washington, se va recurge la denumirea de Air Force One, iar pentru a nu-l jigni pe unchiul Sam il vom personaliza cu Romanian Air Force One. Nu suna dragut? Si cum noua ne place sa prescurtam totul....ce ziceti de RAFO? De aici, mai departe NO COMMENT!!!

miercuri, 18 iulie 2007

Excelenta Sa, Specialistul PIAR!

PR in sus, PR in jos, PR pe diagonala....M-am saturat de toti fandositii cu PR-ul lor care isi acorda diplome intre ei, vorbind in slang-ul publicitaro-pr-istic in care tot al doilea cuvant rostit este "brand". Singura mare realizare a acestori 15 mii de specialisti in PR care au rasarit mai ales pe plaiurile lui Bucur, este ca au facut un brand numit PR. Nu sunt cel care sare in evidenta opunandu-se curentului, dar asta nu inseamna sa fii de acord cu apucaturile acestor specialisti care premiaza o masinarie industriala numita PR, care are menirea de a scormoni zilnic, de a inainta pas cu pas, de a modela movile de pareri si opinii contrare sau nefavorabile intr-unele pozitive, de a pune caramida pe caramida si inalta garduri transparente de protectie...of...si analogiile pot continua la nesfarsit. Asadar, un buldozer, o roaba, o caruta parca nu are ce cauta la categoria cea mai frumoasa masina a anului, cea mai creativa, cea mai cea....don't you think? Si atunci cand primesc newsletter-uri cu aceste stiri ce descriu a nu stiu cata gala de PR Award, mai ceva ca premiile Oscar, butonul DELETE e singura mea optiune. Astept cand PR-ul la noi in frumoasa si surprinzatoarea Romanie se va face pe bune si nu va fi doar ridicat in slavi si pus bibelou de portelan. Hai sa si muncim si sa excelam in fapte si actiuni, nu pe diplome pasate intre noi si gadilindu-ne orgoliul de mari PR-isti!

Hai pa!

Vasile Dancu a demisionat din conducerea PSD. Cazut prada razboiului cu Marean "care este!" Vanghelie, si fortat de Mircea Geaoana sa se abtina de la declaratii in fata presei, Dancu a ales sa se retraga, desi ramane in continuare membru al partidului. Reactiile celor care comenteaza decizia amintesc zvonurile privind o posibila trecere a lui Dancu, Rus si Puscas la PD si sustin ca Presedintele Basescu a avut, cu siguranta, in cuvant de spus. In aceeasi idee, analisti ca Dan Andronic il sustin pe Vanghelie, in dauna lui Dancu, pentru "talentul sau organizatoric". De acord, nimeni nu da sarmalele gratis si nu organizeaza revelioane populare mai bine ca el!

De asemenea, lui Dancu i se imputa esecul la alegerile locale din Cluj-Napoca, cand Ioan Rus a pierdut in fata lui Emil Boc. Cred ca ar trebui avut in vedere ca Vasile Dancu si PSD au optat pentru un candidat care s-a luptat cu sanse reale impotriva lui Boc. Sustin acest lucru dupa ce candidatul initial al PSD-ului, fostul prefect Soporan, avea in sandajele preliminarii un scor sub 10%.

Masurile luate in cadrul Biroului Politic National al partidului, care prevad, printre altele, interzicerea discutiilor cu presa "pe teme strategice", fara acordul presedintelui Geoana nu vor face altceva decat sa inflameze si mai tare spiritele din interiorul partidului. Vreau sa cred ca oameni ca Ponta, Diaconescu sau Corlatean vor continua sa isi exprime parerile cu referire la diferite subiecte de interes.

luni, 16 iulie 2007

Rolling Stone-ul

Roakări din toate colţurile: That Rocks!!!! Are un nou sens!!!!!

Ecologistii

In saptamana abia incheiata, Partidul Ecologist Roman s-a reunit pentru al enspelea Congres National, la care se zvonea ca se pune la cale indepartarea de la conducere a fostului PSD-ist Petre Lificiu. Intalnirea a fost savuroasa si la fel ca acum un an si jumatate, cand Lificiu a fost adus la conducere, s-a lasat cu injuraturi si amenintari, ca la usa cortului. "Distinsii" reprezentanti ai partidului, auto-proclamat de centru, au facut din nou un circ, acuzandu-l pe presedinte ca a dus partidul de la 1,4% in preferintele electoratului, la un 0,4% echivalent cu disparitia de pe scena politica a acestuia.

De ce este atat de ridicat interesul pentru un partid atat de mic? Andronic scria ca Vantu urmareste sa il treaca sub influenta sa si ca si-l doreste pe Cozmin Gusa ca si presedinte al formatiunii. Gigi Becali ii vrea si el pe ecologisti, in mod special datorita grupului parlamentar din Parlamentul European, in care verzii au o reprezentare respectabila. Pana si Florrriiiinn Caaaliineeesccuuu viza anul trecut postul de lider al ecologistilor romani!!!

E clar, verzii sunt doriti pentru influenta lor la Bruxelles. Afilierea la un grup parlamentar european a fost un deziderat al tuturor formatiunilor politice din Romania. Cu toate ca aderarea Romaniei si Bulgariei a dus la creearea unui pol de extrema dreapta in PE, Becali nu doreste sa imparta aceleasi tacamuri cu Vadim Tudor, in cazul in care va continua demersul de preluare a ecologistilor.

In sprijinul fuziunii/colaborarii cu alte partide se inscrie si noua doctrina a partidului, de centru. Aceasta miscare ar fi justificat o eventuala colaborare cu PNL, contacte au fost - Tariceanu s-a impotrivit, sau o colaborare cu PSD, mult mai logica din perpectiva apartenetei ideologice a partidelor verzi.

Partidul se afla in cautarea unui lider-tractor, care sa mai spele imaginea lasata pe parcursul ultimilor ani de personajele care s-au perindat prin conducerea formatiunii.

Traiasca statul roman!

Citesc astazi in Cotidianul ca unii demnitari isi iau casute de la ANL. Saracii de ei, cred ca nu isi permit sa locuiasca in vilele pe care le au, tre sa le lase sa se pastreze si sa ceara pomana statului roman. Si conform zicerii "Statul sunt eu" sa le si primeasca. E bine, deci, sa lucrezi pentru stat ca statul are grija de cei care-l slujesc. Dar nu de toti. Daca esti un amarat de functionar esti sarit de la rand, ca prima data se servesc cei cu functii inalte. Cu cat ai functia mai mare si punga mai groasa, cu atat te ajuta statul mai mult. In consecinta sa purcedem la cumul de functii in cinstea statului roman.

Casa de piatra

Fuseram la nunta, jucaram, ne simtiram bine. Acum astept cu interes nuntile celorlalti doi colegi de blogging. :)

Zodia iRAK

"Un soldat care a petrecut zece luni pe frontul din Irak a platit 500 de dolari unui cunoscut pentru a-l impusca in picior, astfel incat sa nu fie trimis inapoi la razboi." Si uite asa ne facem o idee despre ce se intampla prin minunatul Irak. Tipul cica are vreo 20 de anisori, deci abia si-a inceput viata. Ii dau dreptate!Decat sa fac parte din productia ieftina Die easy (neterminat)..:), mai bine asa. Mai bine schilod si la inchisoare un timp, chiar cu riscul sapunelii pe la spate, decat sa fii parte, la propriu, dintr-un foc de artificii irakian get-beget. Oare la noi, ce-or sa faca ai nostri bravi soldati? Gloante..hmm...greu de procurat. Cred ca vor prefera un cunoscut cu coasa sa ii scuteasca de vreun deget decat sa isi dea intalnire cu Lady in black, posesoare de Coasa Fulger.2007, care isi face veacul prin Bagdad.

God is one of us...Brazilia Magnifica

Brazilia, a castigat Copa America. Zeii fotbalului au dat o lectie de dresaj pumelor argentiniene. Pragmatici si in acelasi timp exuberanti, cafegii au dansat pe teren o samba de nota 10, scotand din joc flamenco-ul argentinian. Primul gol a pornit dintr-o pasa trimisa drept ofranda catre cer, care a cazut fulgerator in picioarele lui Baptista. Acesta l-a luat la o samba in doi pe fundasul argentinian...dupa care, cu un sut precis a implantat primul stilet in coasta argentiniana. Desi se parea ca le priieste aerul venezuelean, finala Copei America a fost inecata de praful lasat in urma de magicienii lui Dunga. Gata cu Aerele Bune, nu? Al doilea gol a venit sa confirme ceea ce deja incepuse deja: Zeii s-au incarnat in brazilieni si si-au intors fata de la alb-albastri. Si nu oricum! Din ironie sau sadism l-au gasit taman pe capitanul argentinian sa isi poarte echipe catre prapastia deznadejdii. Ayala, in stil de mare atacant a plonjat, purtat pe bratele invizibile ale unei sorti crude si a impins mingea in proprie poarta. Pentru ca meniul sa fie complet si sa le dea indigestie pe vreo luna de zile lui Messi & co. s-a gasit micul spiridus, Dani Alves sa prinda, fara preluare, coltul lung al portii argentiniene. 3-0! Brazilia Magnifica! Bravo Argentina.

vineri, 13 iulie 2007

Sa jucam la nunta asadar!!

Maine mai insuram unu'! Colegu' Bogdan o ia pe Emi sa ii fie credincios tot restul vietii. Colega Alina e titulara pe postul de nasa mare. Sa bem, sa jucam! Casa de piatra si multa fericire!

joi, 12 iulie 2007

Repetarea, mama invatarii

Astazi am o problema cu BAC-ul de anul acesta. De vre-o doua saptamani tot vuieste presa ca invatamantul la noi e de cacao, ca subiectele la BAC au fost grele, ca una ca alta. Dar hai sa le luam pe rand. Primul lucru care m-a scos din sarite a fost chestiunea ce tine de subictele de la limba romana. Eu am dat BAC-ul cu vre-o cinci ani in urma, moment in care nu-ti dadea nici naiba mura in gura subiectele ca sa ai timp sa le tocesti, asta daca nu te duce capul la intelegere. Atunci invatai tot si tremurai ca oare ce va fi. Nu aveam nici macar habar cum o sa arate subiectele. Astia mici de acuma fac pe suparatii ca subiectul a fost greu. Dragii mei, le stiati de 6 luni. Stiati sigur ca unul din cele 100 de subiecte afisate va pica. Prioritatea numarul unu in acest caz nu era sa triati subiectele usoare si sa le invatati, ci sa le luati pe alea grele la puricat. Puteati sa faceti o petitie la minister ca nu va place celebrul 78. Dar pot sa pun pariu ca jumatate dintre voi nici nu l-ati citit, iar din jumatatea ramasa, mai mult de 3 sferturi l-ati ignorat pe principiul "n-are cum sa pice chiar ala". In acest context ciocu mic si voi si profesorii calificati care va indruma si care la randul lor puteau sesiza ministerul atunci cand au vazut subiectele, sau puteau sa-si dea minima silinta de a va pune la dispozitie putin din vastele dumnealor cunostinte.

In al doilea rand, toata lumea se mira cum de atatia copii cu note de peste 9 in liceu si-au picat BAC-ul. Va spun eu cum. Unele Universitati cer la admitere media anilor de liceu. In acest context, de la bunica si pisica, toata lumea isi da silinta ca odrasla sa aiba note de celea frumoase, care sa-i asigure un loc caldut la o Universitate de prestigiu. Asta se facea si pe vremea noastra. Care avea parinti mai importanti avea note mai mari. Bine, pe langa cei care chiar isi dadeau interesul. O donatie la sala de sport, o echipare a cabinetului de fizica, o parchetare a cancelariei, si ne purtam cum trebuie. Cine are impresia ca in mediul profesoral sunt numai oameni de calitate traieste cu capul in nori. Si ar fi interesant de realizat o cercetare in sensul asta. Problema e profunda si tine de tot sistemul, atat de profesori, de elevi, dar mai ales de parintii, care sustin fara jena sistemul asta.

Iar acum sa ne intoarcem putin la profesori. Pai cum naiba sa avem pretentia ca tinerii din ziua de azi sa invete, cand chiar cei care ii indruma au o problema. Daca ar fi sa ne uitam la notele pe care acestia le obtin la examenele de titularizare, ne-am ingrozi. Asta e un subiect pe care toata lumea il evita. Sunt curioasa cun un profesor care obtine nota 5 la examenul de titularizare la matematica, sa zicem, poate sa-mi garanteze mie, parinte, ca a mea odrasla poate sa ia BAC-ul daca asiata la orele lui. Si nu cu orice nota. Vorba aia, am pretentii de peste 8. Cum rezolvam aceasta dilema?

miercuri, 11 iulie 2007

See ya in court!

Stiati de cel care l-a dat in judecata pe Dumnezeu? De atunci mi-a venit gandul sa vad pe cine as da eu in judecata.Pana ma mai gandesc...astept si din partea altora sugestii...cine ar fi cei mai susceptibili de a fi dati in judecata.
Un exemplu: Ma dau singur in judecata! Cum s-ar judeca o astfel de cauza?

Cursuri calibru 12 mm!!

Titlul mare ce ma intampina dimineata, cand imi fac revista presei: Profesorii universitari recunosc ca iau mita de la studenti.....asta da stire! Probabil acestia cand isi faceau si ei tabieturile matinale: cafeluta, tzigi si mai rasfoiau presa, au schitat un zambet usor si de superioritate. Aici eu sunt dezamagit de lipsa de inspiratie a redactorului sef, care ar fi trebuit sa pozitioneze alaturi articolul cu titlul: In China, coruptia se trateaza cu glont
Ia delectativa cu cele doua articole: http://www.evz.ro/comment.php?artid=313350&commentid=711029
http://www.evz.ro/article.php?artid=313421
As da salariul pe o luna numa sa stau langa un astfel de cadavru didactic si sa-i vad cum marul lui Adam are un mic tremur si totusi apoi cum arboreaza usurat o mimica senina: E la chinezi, nu la noi!

Mori ...acum ori niciodata!

Buunnn!..In primul rand vreau sa imi urez mie un auto bun revenit pe blog, dupa o pauza lunga. Si daca tot sunt la capitolul reveniri, nu pot sa nu il mentionez pe nemuritorul , highlander-ul de stepa californiana, imbatabilul, invicinbilul Brus Uilis. Din nou,iara si iara, el moare greu, incet si nesigur in mega productia Die Hard patru punct nada. Nici macar nu ma mai obosesc sa ma intreb cand va muri acest razboinic al luminii pe marile si micile display-uri. Doar vreau sa anticipez seria Die Hard 5 virgula zero, desi am in suflet temerea ca producatorii o sa o dea pe zecimale: 4.0, 4.001, 4.007 etc. Deci, precum verbalizam mai sus, in seria 5,0 am o premonitie ca eroul va incerca sa se sinucida, dupa atat stres din seriile anterioare, cu lacrimi se va arunca de pe gadila nori, sau va lua cate un plic de 3 in 1 de Valium, poate poate i se va curma nemurirea. Acum, ce va fi...vom trai si vom vedea! Speranta mea de viata mi-a extins-o pana la punctul in care John McClane va iesi definitiv din peisaj. Haide, Bruce! Hai ca nu mai poti!:)

Come-back

Nimic nou sub soare. Afara e la fel de cald, Basescu se cearta cu toata lumea, Benedict 16 sustine ca Biserica Catolica este biserica "unica si adevarata" a lui Hristos. Chivu nu s-a transferat, Federer a castigat din nou la Wimbledon, iPhone-ul inca se vinde in draci si serviciile Bancii Transilvania sunt la fel de slabe.

joi, 5 iulie 2007

Adio...

Astazi sunt foarte suparata pe toata presa din Romania, atat audio-video cat si cea scrisa. De vre-o saptamana, Elena Basescu si Andrei Hrebenciuc tin prima pagina a tabloidelor din tara. Dar de ieri au innebunit cu totii. Aseara la Antena 3 subiectul era tratat cu cea mai mare seriozitate de catre invitatii domnului Gadea (Stan, Cristoiu, Ciutacu), oameni de presa care se considera formatori de opinie. Si discutau domnule de iti era mai mare groaza sa ii asculti. Gadea, intr-un exces de zel zice ca el s-ar fi simtit oarecum prost daca viitorul lui socru ar fi zis ca nu-l vrea de ginere. Si ce domn'le? Tre sa faci din asta subiect de emisiune politica? Adica daca tata meu ar fi celebru personaj politic, si tatal sotului meu ar fi la fel de celebru personaj politic, dar care nu-l suporta pe al meu parinte, asta inseamna ca noi nu trebuie sa ne construim un drum in viata ca nu ne lasa , pe langa Libertatea si Clik!(justificat oarecum), domnu' Gadea de la Antena 3 si domnu' Turcescu de la Cotidianul/ Realitatea TV? Ca sa ma enervez si mai tare, azi in Cotidianul, cap de ziar cu aia mici si celebrii. Pe langa asta, domnul Turcescu, care a considerat ca ziarul dansului nu este vandut destul de bine daca nu pune subiectul asta pe prima pagina, ne si intreaba la rubrica "Intrebarea zilei" cam ce parere avem noi despre relatia asta supra-mega-extra interesanta.

Senzationalul OTV-ului era condamnat cu ceva timp in urma in aceleasi emisiuni numite mai sus, la aceleasi posturi de televiziune. Toti acesti domni comentau atuci cu un entuziasm debordant lipsa de etica a domnului Dan Diaconescu si a postului pe care il conduce. Acum stau si fac praf o relatie care poate nu ar fi avut nici o finalitate concreta, intre doi copii care nu poarta decat vina de a fi odrasle de parinti celebri si care intamplator nu se suporta. Nu sunteti cu nimic mai presus domnilor....

Cat despre remarcile domnului presedinte vizavi de relatia celor doi, no comment. In acest moment il apreciez mult mai mult pe Hrebenciuc, desi nu mi-a fost niciodata simpatic, care a ales sa nu se bage. Il condamn insa ca a facut publica relatia asta, pentru ca de la el a plecat. Iar pe Basescu il sfatuiesc sa se preocupe mai putin de viata ficelor sale si mai mult de resabilitatile care ii revin din pozitia sa de presedinte al Romaniei, ca pe una a reusit sa o desparta de barbat. Poate asta mica are mai mult noroc.

miercuri, 4 iulie 2007

Transferul lui Chivu

Capitanul nationalei Romaniei pare sa isi fi gasit viitoare destinatie: un pat pe care sa il imparta cu Adelina Elisei. "Transferul" vine dupa un an si jumatate de burlacie, fosta sa logodnica fiind actuala sotie a lui Ion Tiriac Jr. Toate bune si frumoase! Ne bucuram atat pentru el cat si pentru ea si speram ca domnisoara sa fie multumita de viitoarea destinatie a fundasului.

Stirile Porno Sportive ale Antenei 1 (daca nu ma credeti, cautati machetele de presa) relatau cu mandrie norocul care a dat peste saraca fata. Pe fata Simonei Patruleasa se putea citi gelozia, Doamne, cat si-ar fi dorti sa fie si ea cel putin la fel de norocoasa!! Oricum nu cred ca isi face prea mai probleme, doar e cea mai sexy femeie din lume, in recentul aparut Top FHM.

Apropos, cica Real ar fi destinatia lui Chivu. Asta pana maine!

marți, 3 iulie 2007

De citit

O interpretare corecta a rezultatelor PD-ului in sondaje, aici.